Cum se obțin uleiurile esențiale pure?
Există mai multe metode de extragere a lichidelor aromatice volatile – uleiurile esențiale – din plante: presarea la rece, distilarea cu aburi, extracția cu solvenți, extracția pe bază de grăsimi, filtrarea etc. Uleiurile esențiale pure sunt doar acelea obținute prin distilare cu aburi sau presare la rece, pentru că doar cu aceste metode proprietățile terapeutice ale uleiurilor rămân intacte și nealterate. Pentru aromaterapie, este recomandabil să se folosească doar uleiuri esențiale pure.
Presarea la rece
Acest procedeu este aplicat exclusiv citricelor: lămâie, portocală, lime, bergamotă, mandarină, grepfruit. Constă în presarea cojii fructului, pentru a se obține esența localizată în pungi mici în pielița din interiorul cojii. Dacă strângeți puternic în mână, sau cu ajutorul unei ustensile de bucătărie, coaja unui fruct de citrice, veți obține propriul ulei esențial al acelui fruct. La scară largă, se folosesc prese mecanice pentru a extrage uleiul esențial din citrice.
Avantajul acestui procedeu este că uleiurile esențiale nu sunt supuse încălzirii. Dezavantajul este că pesticidele și îngrășămintele chimice cu care sunt tratate fructele sau copacii trec aproape în totalitate în uleiul esențial. Acesta este motivul pentru care este foarte important să achiziționați doar uleiuri de citrice provenite din plante crescute organic sau natural.
Distilarea cu aburi
Este metoda cea mai des folosită și mai economică de a extrage uleiuri esențiale. De asemenea, este singura metodă de a extrage uleiuri esențiale pure din plante (altele decât citricele).
Deși ideea încetățenită este că medicul și savantul persan Avicenna este inventatorul distilării, este foarte posibil ca egiptenii să fi fost primii, în perioada primitivă – mai multe despre istoria aromaterapiei aici.
Procesul distilării implică multă îndemânare, pentru ca uleiul să nu își schimbe compoziția sau să se piardă. Unele plante sunt distilate imediat după ce au fost recoltate, în timp ce altele pot fi lăsate câteva zile sau pot chiar să fie uscate înaintea distilării.
Procesul constă în încălzirea plantei prin trecerea acesteia prin aburi, la temperaturi mai joase decât punctul de fierbere, astfel că proprietățile terapeutice nu sunt afectate. Căldura și aburul ajută structura celulară a plantei să se descompună și să elibereze uleiul esențial. Moleculele acestuia sunt transportate, împreună cu aburul, de-a lungul unui tub, sunt canalizate apoi într-un rezervor de răcire, unde se transformă în lichid. Acest lichid este o combinație de ulei și apă. Deoarece uleiurile esențiale nu sunt solubile în apă, pot fi separate apoi cu ușurință de aceasta și evacuate prin sifonare.
Moleculele de ulei esențial au greutăți diferite de la plantă la plantă. Astfel apar notele: de vârf, de mijloc și de bază. Acest subiect este detaliat în articolul
https://www.earome.ro/note-de-varf-mijloc-si-baza/
.
Apa care intră în contact cu planta în timpul distilării capătă aroma acelei plante și este refolosită ca apă de parfum sau ca hidrolat (cunoscut și ca hidrosol). Exemple sunt apa de trandafiri, apa de lavandă etc.
De obicei, cea mai bună calitate se obține la prima distilare. Dacă uleiul esențial este distilat din nou, procesul e cunoscut drept ”rectificare”, iar rezultatul celei de-a doua și chiar mai multe distilări este un ulei de calitate mai slabă, nepotrivit pentru aromaterapie.
Extracția pe bază de solvenți
Prin acest procedeu, nu se obțin uleiuri esențiale, ci ”absolute”.Tehnica este folosită pentru o producție mai mare sau pentru a extrage uleiurile care nu pot fi obținute prin alte procese. Iasomia, de exemplu, este în mod violent afectată de căldură mare sau de aburi.
Pentru a produce un ulei absolut, planta este supusă extracției cu ajutorul solvenților din hidrocarburi, ca benzenul sau hexanul. Planta este acoperită cu solvent și încălzită treptat pentru a se dizolva moleculele parfumate. Solventul extrage aroma și este apoi filtrat, rezultând un material solid, asemănător cu ceara, ce conține aproximativ 50% ceară și 50% ulei volatil. Acest material este apoi amestecat cu alcool pur, pentru dizolvarea moleculelor parfumate, și răcit. Apoi se filtrează, pentru eliminarea reziduurilor și pentru a separa ceara insolubilă; alcoolul este evaporat încet sub vacuum. Rezultă un lichid gros, cleios, colorat, cunoscut sub numele de absolut.
Această metodă este frecvent folosită pentru trandafir, iasomie, neroli. Dezavantajul este că, de regulă, rămâne în absolut o urmă de solvent, astfel că nu este la fel de pur ca un ulei esențial obținut prin distilare.
Extracția pe bază de grăsimi (enfluerage)
Prin acest proces se obține un ulei absolut. Este cea mai veche metodă de extragere a substanțelor aromatice din plante, dar este folosită mai rar în zilele noastre, deoarece necesită mult timp, multă muncă și este costisitoare. Regiunea Grasse, din Franța, este una dintre puținele regiuni din lume unde încă se mai practică această metodă.
Procedeul implică folosirea unor grăsimi reci, pure și fără miros, care se întind pe bucăți de sticlă, montate în rame dreptunghiulare mari, de lemn. Peste stratul de grăsime sunt împrăștiate florile, al căror ulei esențial este absorbit în stratul de grăsime. După aproximativ o zi, florile sunt înlocuite cu alte flori proaspete și tot așa, timp de poate uneori mai mult de 2 luni de zile, până când grăsimea ajunge la saturație. Această grăsime parfumată este cunoscută sub numele de ”pomadă”. Peste ea, se adaugă alcool (de obicei etanol), care extrage moleculele aromatice volatile din ea. Se lasă apoi să se evapore alcoolul și apoi se produce absolutul. Pomada este filtrată și poate fi folosită la producerea de săpunuri, creme sau balsamuri. Această metodă este descrisă detaliat în romanul ”Parfumul” de Patrick Suskind, o adevărată frescă a industriei de parfumuri din Franța secolului al XVIII-lea.
Extracția cu dioxid de carbon (CO2)
Această metodă a fost introdusă în anii ’80. Este o metodă costisitoare, deoarece echipamentul greu, din oțel inoxidabil, este mult mai scump decât cel necesar distilării. Astfel, puține distilerii folosesc această metodă.
Datorită absenței căldurii și a diverșilor solvenți, uleiul esențial ce rezultă la finalul extracției cu dioxid de carbon este de cea mai înaltă calitate și cel mai apropiat posibil de uleiurile esențiale naturale care există în plantă, dar, evident, mai scump decât celelalte tipuri de uleiuri esențiale. Câteva uleiuri obținute prin această metodă sunt cel de Mușețel German, Ghimbir, Tămâie, Vanilie, Gălbenele și Măceșe.
Conceptul de bază este că, sub presiune, CO2 trece din stare gazoasă în stare lichidă, putând fi folosit ca solvent lichid neutru. Uleiurile extrase cu ajutorul dioxidului de carbon conțin, în general, aceiași compuși chimici ca și uleiul esențial, dar uneori pot conține și alți compuși chimici, pe care uleiul esențial nu îi posedă. De exemplu, uleiul esențial de Ghimbir nu conține elementele mai aspre, pe când extractul cu CO2 da.
Din acest motiv, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua siguranța și beneficiile folosirii în terapie a uleiurilor esențiale obținute prin extracție cu dioxid de carbon, această lipsă de informație fiind un dezavantaj al metodei. Un alt dezavantaj îl reprezintă reziduurile de pesticide, prezente în număr mult mai mare în aceste uleiuri esențiale, comparativ cu cele obținute prin distilare; pentru a preveni acest risc, e foarte important ca plantele supuse extracției să fie organice sau naturale.
[av_hr class=’custom’ height=’50’ shadow=’no-shadow’ position=’center’ custom_border=’av-border-thin’ custom_width=’50px’ custom_border_color=’#d65799′ custom_margin_top=’30px’ custom_margin_bottom=’30px’ icon_select=’yes’ custom_icon_color=” icon=’ue808′ font=’entypo-fontello’ admin_preview_bg=”]
Uleiul esențial este un produs concentrat, care se obține dintr-o cantitate foarte mare de plante. De exemplu, pentru a obține 450 g ulei esențial, e nevoie de:
- 23 kg frunze ecualipt
- 68 kg de lavanda
- 227 kg de salvie
- 907 kg de petale de trandafir
Iată unul dintre motivele pentru care un ulei esențial pur și de calitate nu poate fi ieftin, de aici și tentația de a îl falsifica. Atenție la produsele vândute sub denumirea de ”esențe” sau produse ”identic naturale”, acestea nu sunt același lucru cu uleiurile esențiale pure. De asemenea, o etichetă pe care scrie ”produs natural” nu este o garanție că acel ulei nu a fost amestecat cu alte substanțe; și uleiul de floarea soarelui, de exemplu, este natural, iar dacă se amestecă cu ulei esențial din plante, rezultă un produs natural, dar nu este un ulei esențial pur, iar calitățile terapeutice sunt net inferioare acestuia.
sursa foto: luonnonkosmetiikka.fi
surse:
Denise Brown – Teach yourself aromatherapy
Maurice Lavabre – Aromatherapy Workbook
https://naha.org/explore-aromatherapy/about-aromatherapy/how-are-essential-oils-extracted
https://naha.org/explore-aromatherapy/about-aromatherapy/how-are-essential-oils-extracted#extraction