Stări, emoții, suflet, energii, Uleiuri esențiale

Examene și teste trecute cu brio

Primăvara e minunată și o iubim, dar pentru unii elevi și studenți, precum și pentru părinții lor, unele primăveri sunt mai grele, atunci când examenele bat la ușă. Fie că sunt examene de evaluare, de capacitate, teze, sesiunea de facultate sau mai importantele examene de bacalaureat, de licență sau de dizertație, mai toate vin la pachet cu stres, emoții mai mici sau mai mari, teamă, poate chiar anxietate, și – evident, după atâta muncă – oboseală. Iar dacă vremea de afară îmbie la ieșiri, soare și distracție, tot cheful de învățat poate fi compromis.

Dar părinții conștiincioși 🙂 știu că au la îndemână resurse eficiente de a-i determina pe cei mai prețioși membri ai familiei să mai tragă tare înc-un pic. Nu ne referim aici la pedepse, recompense, pledoarii despre succesul în viață. Nu. Ne referim la ceva mult mai plăcut, natural și la îndemână – aromaterapia.

Da, uleiurile esențiale pot să ne vină în ajutor și în acest sens. În continuare, vă prezentăm câteva uleiuri esențiale care pot fi de folos în sprijinirea procesului de învățare și în susținerea examenelor. Orice combinație între aceste uleiuri poate fi utilă elevilor și studenților, cu mențiunea că o combinație de mai multe uleiuri are șanse mai mari de reușită decât folosirea unui singur ulei sau doar 2. Lista nu este exhaustivă, pot fi și alte uleiuri care să vă fie de folos, în funcție de individualitatea fiecăruia dintre noi.

  1. Rozmarin – Alungă oboseala mentală și lipsa de concentrare. Unul dintre cele mai recomandate uleiuri pentru stimularea memoriei, a atenției, vigilenței și concentrării
  2. Coriandru – Unul dintre cele mai bune uleiuri pentru suport cognitiv și sănătatea creierului, Coriandrul este un puternic echilibrant, astfel că e de folos atât pentru alungarea stresului și a lipsei de concentrare și pentru promovarea relaxării, cât și pentru limpezirea minții și deblocarea energiilor mentale stagnante. Coriandrul îndepărtează senzațiile de epuizare și de lipsa încrederii, insuflând curaj și încredere în sine.
  3. Ghimbir – Foarte bun pentru stimularea memoriei. Aroma veselă și proaspătă a Ghimbirului conferă curaj, încredere în sine și optimism. De asemenea, inspiră pasiune, tărie, dinamism și întărește motivația.
  4. Ienupăr – Foarte bun pentru stimularea memoriei și pentru alungarea senzațiilor de epuizare, surmenaj, mai ales pe plan intelectual și emoțional. Aduce claritate în gândire și calm, întărind totodată sistemul nervos.
  5. Citrice: Lămâie, Portocală – Ambele au potențial de stimulare cognitivă și aduc claritate în gândire. În plus, aroma lor plăcută inspiră optimism, pace, calm și bună-dispoziție.
  6. Mentă Spearmint – Bun stimulant al sistemului nervos. Disipează ceața și confuzia din minte, trezește simțurile, înlătură senzația de oboseală. Foarte recomandată în caz de dureri de cap, palpitații, isterie și toate simptomele neplăcute ce însoțesc stresul intelectual. Crește capacitatea de concentrare, atenția, memoria și vigilența.
  7. Litsea – Unul dintre cele mai importante uleiuri în caz de oboseala emoțională, deci e indicat în primul rând persoanelor care, în pragul examenelor, se simt copleșite și incapabile de a mai continua. Aduce claritate în gândire, reîmprospătează energiile. Conferă încredere, optimism și restabilește calmul.
  8. Eucalipt – La fel ca Rozmarinul și Menta, și Eucaliptul este stimulant pentru sistemul nervos. Limpezește mintea, precum o gură de aer proaspăt (la propriu și la figurat ☺). Foarte bun în caz de epuizare însoțită de lipsă de concentrare. Conferă claritate și vitalitate, mai ales în momente solicitante și pline de provocări.
  9. Salvia sclarea – Utilă în perioada examenelor prin prisma echilibrării mentale pe care o aduce. Slavia sclarea ridică moralul, temperează o minte prea agitată și ameliorează oboseala emoțională. Liniștește și ajută mintea să se focuseze pe sarcina ce o are de îndeplinit. Înlătură energiile negative.
  10. Santal sau Tămâie – Folosite de mii de ani în ritualuri religioase, cele două arome conectează planul nostru pământesc cu cel divin, fiind astfel utile pentru acel strop de șansă și noroc, ce apar atunci când suntem în legătură cu forțele superioare. Înlătură energiile negative și protejează energetic, ceea ce le face ideale de combinat cu uleiurile care sprijină performanța cognitivă, pentru a aduce în peisaj partea care nu mai ține de noi, acea fărâmă despre care spunem ”fie ce-o fi” sau ”cum o vrea Dumnezeu”.

Să fie cu minte limpede, inspirație maximă și mult succes!

 

 

sursa foto: Click.ro

Related Posts