Stări, emoții, suflet, energii

Sinergia Ioana – amestec de uleiuri esențiale pentru femeia spirituală

Ioana este femeia înțeleaptă, spirituală, preocupată de profunzimile sufletului omenesc, de tot ceea ce nu se vede cu ochiul liber. Reprezintă tipologia Femeii Mistice, înzestrată cu o mare capacitate intuitivă și deschidere către spiritualitate, tipologie cel mai puțin explorată de către femeia modernă, deși Femeia este prin natura ei conectată profund cu Divinitatea. uleiuri esențiale pentru femeia spirituală

Ioana are o fire meditativă, îi place să petreacă timp cu ea însăși, iubește tăcerea, profunzimea și simpla ei prezență poate fi vindecătoare pentru cei din jur. Ea a ajuns la un anumit grad de maturitate și își poate echilibra forțele feminine și masculine din interiorul ființei ei.

Creativitatea se manifestă liber prin ea, fiind preocupată de tot ce înseamnă artă, transformare, sacru, terapii, energie. O găsim profesând ca terapeut, scriitoare, actriță, poetă.  

 Ioana este totodată și foarte ambițioasă, hotărâtă, proactivă, ancorată în realitate, realizând tot ce își propune. Din acest punct de vedere, provocările ei gravitează în jurul dobândirii echilibrului dintre material și spiritual. 

Cele două aspecte ale personalității ei o pot împinge în anumite contexte de viață spre trăsături mai puțin benefice. Atunci când există exces de zel în plan spiritual apare un sentiment de superioritate manifestat prin atitudine dominatoare, critică. Mai poate apărea refugierea totală în spiritualitate și pierderea contactului cu realitatea. 

Pe de altă parte, femeile care se rup complet de latura lor spirituală devin cinice, reci și cad pradă mai ușor plăcerilor pur materiale.

Devine o adevărată forță a naturii atunci când reușește să își echilibreze setea de putere cu un grad înalt de cunoaștere interioară.

Sinergia Ioana ajută femeile spirituale să mențină echilibrul între latura lor mistică și realitatea lumii actuale, să manifeste plenar și armonios toate calitățile sale și să echilibreze tendințele ce ar putea duce la comportamente exagerate și nebenefice pentru ea și pentru cei din jurul ei.

Uleiuri esențiale pentru femeia spirituală

Ghimbirul pune în evidență personalitatea puternică și tăcută a Ioanei, susținând în același timp latura sa jovială, antrenantă, stimulantă, ce o face pe Ioana mereu o companie plăcută. Ghimbirul îi amintește de latura sa caldă și grijulie atunci când există riscul să fie prea autoritară.

 

 

Ienupărul amplifică intuiția, credința și sacralitatea Ioanei. Îi aduce aminte că o cale spirituală este greu de urmat fără o doză de libertate interioară și disponibilitatea de a te împotrivi anumitor reguli și credințe rigide și depășite, de a înota împotriva curentului conformismului.

 

 

Piperul accentuează maturitatea și înțelepciunea Femeii Spirituale, fiind un ulei asociat experienței care vine cu vârsta. O susține în a-și îndeplini cu succes menirea de a îi îndruma pe ceilalți către reconectarea cu Sinele lor Divin.

 

 

 

Santalul este un spirit vechi, cu o atitudine interioară liniștită, calmă. Analizează cu mare atenție interlocutorul, nu are gesturi sau gânduri pripite, își cântărește reacțiile.

 

 

Portocala vine să aducă în lumină spiritul vesel, comunicativ și extrovertit. Îmbratiseaza cu ușurință situații noi și are un efect pozitiv asupra tuturor. Accentuează empatia, bunătatea și smerenia.

 

 

Sinergia Ioana se adresează totodată și acelor femei care simt că nu manifestă așa cum și-ar dori aspectele “Femeii Spirituale” și au nevoie de un ajutor în a accesa trăsăturile specifice acestui arhetip de femeie care se regăsesc, mai mult sau mai puțin, în toate femeile.

Mesajul ei pentru tine este: “Trezește partea spirituală din tine!”

Pentru a difuza sinergia Ioana îți recomandăm difuzorul Dubai.
Un difuzor pentru uleiuri esențiale cu design unic, inspirat din arhitectura modernă și luxoasă a Dubaiului. Forma sa elegantă poate fi asemănată cu o floare de lotus, ce își deschide finele petale. Prin spațiul astfel creat, răzbate o lumină plăcută, colorată în mai multe nuanțe. Atmosfera rezultată este una feerică, de pace și calm. Dubai este un difuzor ultrasonic compact, eficient și ușor de utilizat. Prin ridicarea părții superioare, obțineți acces la rezervorul de apă încăpător, de 120 ml. Butonul din partea de jos a difuzorului pentru aromaterapie permite selectarea modului de difuzare dorit.

Related Posts