Bine de știut pentru început, Pentru corp

Uleiurile vegetale – baze purtătoare pentru aplicarea pe piele a uleiurilor esențiale

Uleiurile esențiale sunt foarte concentrate și, folosite ca atare pe piele, pot produce diverse neplăceri. Nediluarea uleiurilor esențiale poate provoca iritații, inflamații, înroșire, senzații de arsură sau mâncărimi, sensibilizarea pielii, fototoxicitate. Pentru a evita toate acestea, specialiștii recomandă diluarea uleiurilor esențiale într-o altă substanță naturală, numită la modul general ”bază purtătoare”. Cea mai bună și la îndemână variantă de bază purtătoare o constituie uleiurile vegetale.

Ce sunt uleiurile vegetale?

Uleiurile vegetale sunt compuși organici extrași din semințele sau alte părți ale unei plante. Diferența dintre uleiurile esențiale și cele vegetale o constituie faptul că cele din urmă conțin grăsimi și nu sunt volatile (nu se evaporă). La fel ca uleiurile esențiale, nici uleiurile vegetale nu sunt solubile în apă.

Având în vedere faptul că uleiurile vegetale constituie o componentă importantă a aromaterapiei , ar trebui să ținem seama de calitatea lor.  Specialiștii recomandă să alegem uleiuri vegetale de o calitate superioară, la fel cum alegem uleiuri esențiale de calitate superioară. Uleiurile vegetale de calitate sunt cele obținute prin presare la rece, deoarece în acest mod se diminuează orice modificare a proprietăților naturale ale plantei, respectiv uleiului.

Uleiurile vegetale conțin vitamine și minerale și au multe proprietăți terapeutice. Dar cu cât gradul de procesare este mai ridicat, cu atât vor fi asimilate mai puține vitamine în corpul uman. De aceea, este bine să evităm uleiurile vegetale rafinate. Prin rafinare, uleiurile vegetale sunt tratate chimic pentru a-și schimba culoarea, mirosul, consistența etc.

Care este durata de viață a unui ulei vegetal?

Durata de viață a unui ulei vegetal depinde de acizii grași din componența sa și de conținutul de vitamina E.

Uleiurile vegetale cu durată de viață mai mare sunt cele bogate în acizi grași saturați.  Aceștia se găsesc și în carne și produse lactate, sunt solizi la temperatura camerei, se digeră și se absorb mai greu. Două astfel de uleiuri sunt cel de cocos și cel de palmier.

În schimb, uleiurile vegetale bogate în acizi grași nesaturați (omega-3 și omega-6) au o durată de viață mai mică. Astfel de uleiuri sunt uleiul de migdale dulci, uleiul din sâmburi de caise etc.

De asemenea, prezența în uleiul vegetal a vitaminei E, sau tocoferol – un binecunoscut antioxidant –, îi va prelungi acestuia durata de viață.

Ce uleiuri vegetale se folosesc în aromaterapie?

Există o varietate largă de uleiuri vegetale care pot fi folosite în aromaterapie, pentru diluarea uleiurilor esențiale. Unele dintre ele pot fi folosite singure, fără a fi combinate. Altele se recomandă a fi combinate cu alte uleiuri vegetale, datorită faptului că au un miros prea puternic sau o consistență prea grea.

Cele mai întrebuințate uleiuri vegetale în aromaterapie sunt: uleiul de migdale dulci, uleiul din sâmburi de caise, cel de sâmburi de struguri. Acestea au o consistență ușoară și se absorb rapid în piele, fără a lăsa senzația de uleios. Aroma lor este abia perceptibilă, deci nu o va acoperi pe cea a uleiurilor esențiale. Alte uleiuri folosite în aromaterapie includ uleiul de  jojoba, de cocos (mai ales cel fracționat), de gălbenele sau de Tamanu.

Acestea fiind zise, vă invităm să vă alegeți uleiul vegetal preferat, precum și uleiurile esențiale care să îl acompanieze, și să vă bucurați de un masaj aromaterapeutic reconfortant.

 

Surse:

  • Denise Brown – Teach yourself aromatherapy
  • Nerys Purchon, Lora Cantele – The complete aromatherapy & essential oils handbook for everyday wellness

sursă foto: www.ventos.com

Related Posts