Ulei esential de Eucalipt Dives
Din frunzele late ale speciei Dives a eucaliptului, se obține ulei esential de eucalipt dives. Această specie este cunoscută în limbaj popular sub numele de mentă cu frunză lată sau mentă albastră.
Uleiul esențial de Eucalipt Dives este bogat în compusul chimic piperitone. În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, piperitone era folosit pentru obținerea pe cale sintetică a mentolului. Treptat, această practică a fostulei înlocuită de obținerea mentolului din uleiurile esențiale de Mentha arvensis și, ulterior, Mentha x piperita.
Originar din Australia, Eucaliptul numără azi peste 600 de specii, ce cresc mai ales în regiunile sub-tropicale precum Asia Centrală, Nordul Africii și California (unde aproape au devenit dăunătoare, amenințând multe specii indigene). Eucaliptul Dives, nativ din Tazmania și Australia, este un remediu tradițional în regiunile sale de baștină, unde frunzele erau fumate pentru a atenua dificultățile de respirație. Aborigenii australieni foloseau frunzele pentru a trata rănile, iar africanii foloseau pudra fină obținută din scoarță ca să țină la distanță insectele. Eucaliptul dives a fost descris și consemnat în mod oficial pentru prima dată în 1843, de către Johannes Conrad Schauer.
Epitetul specific – dives – este un termen latin, ce înseamnă ”bogat”. Acest lucru face referire la frunzele sale, atât de bogate în ulei.
Uleiul esențial e folosit în industria farmaceutică, fiind component important în multe siropuri, creme, alifii și alte preparate farmaceutice; este, de asemenea, folosit în medicina veterinară, produsele de igienă orală, săpunuri, detergenți și alte produse de igienă și curățenie. Din diverse părți ale plantei se obțin mai multe vopsele.
La ce e util pe plan emoțional și energetic?
- Precum o gură de aer proaspăt, Eucaliptul aduce claritate în gândire, limpezește gândurile și sprijină concentrarea
- Eucaliptul dives calmează mintea
- Întărește motivația în momentele de epuizare accentuată
- Este asociat cu alinarea suferinței și durerii sufletești, a dorului, a regretelor, a mâhnirii
- Deschide inima și mintea, echilibrând totodată emoțiile
Recenzii
Nu există recenzii până acum.