Noapte. Ora 2.30. În mașină, în drum spre Viena. N începe să tușească. Scurt și sec. Și des. Știam ce înseamnă asta. Sau, mă rog, ce a însemnat în celelalte dăți când începea așa. O criză de astm. Adică stres, agitație, nesiguranță, suferință, oboseală. Iar pe de altă parte, ventolin, repaos fizic și exil la domiciliu. Doar că acum eram în mașină și mai aveam vreo 8 ore până să ajungem la ”domiciliul” de vacanță. Și apoi ar fi trebuit să vizităm locuri frumoase, să ne simțim bine, nu să stăm izolați într-o cameră. Situația nu părea deloc roz.
Intervin cu ce știam ca pe Tatăl Nostru – homeopatele lui pentru alergii, extractul de coacăz negru și de călin. Știam însă, din experiențele trecute, că atunci când criza se pornește, acestea nu o pot opri. Poate o ameliorează, poate nu o lasă să se accentueze foarte rău, dar de oprit nu o opresc, tot ventolinul ajungea soluția. După cum m-am așteptat, tusea a continuat. Ba a ajuns însoțită și de strănuturi. Minunat 🙁 .
Apoi îmi șoptește Tatăl Nostru, că tot l-am invocat, că am în geantă inhalatorul eArome pe care i-l pregătisem lui N pentru școală să îl aibă în ghiozdan, și pe care îl reîmprospătasem cu câteva zile înainte, în ideea plecării. Scotocesc după el, îl găsesc și i-l dau. Repet cu el metoda de a-l folosi: sorbi ca prin paiul din pahar, apoi închizi gurița și dai aerul afară pe nas. Repetăm de trei ori.
Tusea nu s-a oprit, dar s-a rărit vizibil. Așteptăm vreo 15 minute, apoi îl pun iar, aceeași mișcare: sorbi ca din pai, închizi gurița și dai aerul afară pe nas. Are loc o nouă rărire a episoadelor de tuse. Suntem pe drumul cel bun. La vreo altă jumătate de oră, repetăm mișcarea. Tusea se oprește, încet, dar sigur. Copilul se liniștește și adoarme. Eu mă uit cu o oarecare mirare la inhalatorul eArome din mâna mea și îi spun: ”Deci chiar funcționezi. Parcă nu mă așteptam. Mulțumesc. Mă bucur să te cunosc. Cred că acesta e începutul unei frumoase prietenii”. Vacation mode back on.
PS: De atunci, figura s-a mai repetat de vreo 3 ori, cu aceleași rezultate. Nu știu să vă spun cum ar fi decurs lucrurile dacă nu aveam inhalatorul eArome la noi. Pot doar să bănuiesc, pe baza experiențelor anterioare. Sunt sigură, de asemenea, că toții anii de tratament homeopat și gemoterapic, și vizitele la salină, și uleiurile esențiale, și terapiile complementare (BARS, Bowen și nici nu mai știu câte altele am făcut), și cărțile de parenting, și timpul petrecut împreună – toate și-au avut rostul și aportul lor. La fel ca și înaintarea în vârstă. Lipsea însă ceva. Cireașa de pe tort. Acum am găsit-o. Tortul pare a fi complet. ”Cireașa” va fi cu noi oriunde mergem. La fel și optimismul și încrederea că se poate.
PS 2: Ce uleiuri am folosit în inhalatorul oral eArome? Păi Mușețel German / Blue Tansy, Cuișoare, Angelica, Eucalipt globulus, Trandafir.
Larisa Pop
Fondatoare eArome.ro
sursa foto: arhiva proprie. Toate drepturile rezervate.