Bine de știut pentru început, Pentru corp, Stări, emoții, suflet, energii, Uleiuri esențiale

Uleiuri esențiale pentru iarnă

Primul titlu alocat acestui articol a fost ”10 uleiuri esențiale pentru iarnă”. Dar când m-am așezat să aleg cele 10 care ar fi trebuit să fie subiectul, mi-am dat seama că îmi e greu să aleg doar 10. Zece pe care să le prezint drept remediu universal valabil pentru toate neplăcerile aduse de iarnă. Poate aș fi putut să scriu 10 uleiuri pe care le folosesc EU iarna, dar când e vorba să recomand altora, situația se complică. Pentru că, după cum știm cu toții, suntem diferiți.

Eu iubesc ghimbirul, dar poate ție nu îți place. Tu preferi poate arborele de ceai, știind cât e de versatil și bun la toate, dar eu am o prietenă care nu îi suportă aroma. Pe vecina mea o salvează lavanda din aproape orice, dar poate vecina ta ar da oricând lavanda pe tămâie.

Care să fie, așadar, cele 10? Să fie 10 sau mai multe? Sau mai puține?

Haideți să vedem cum le-am putea organiza…

  1. Uleiurile bune la toate

Lavanda, Tămâia, Arborele de ceai – după cum spune și introducerea, sunt bune (aproape) la orice. Au o gamă largă de proprietăți și utilizări, sunt cunoscute de toată lumea care a intrat măcar 5 minute în contact cu aromaterapia (fie că a citit ceva pe internet, sau a auzit vorbindu-se în jur). Deci fie că le folosești  singure, fie că le adaugi în combinații, alegând aceste uleiuri nu ai cum să greșești.

  1. Coniferele

Brad Siberian, Brad Balsamic, Pin Douglas, Ienupăr, Cedru Atlas – acum e sezonul lor. Și nu doar pentru că bradul e, inevitabil, simbolul sărbătorilor de iarnă, ci pentru că sunt sănătate curată pentru sistemul respirator – de altfel, cel care suferă cel mai mult pe timp de iarnă. Și cum iarna nu putem petrece atât de mult timp în natură cum facem vara, adu natura în casa ta, prin intermediul acestor uleiuri esențiale.

  1. Citricele

Lămâia, Portocala, Mandarina, Bergamota – sunt un strop de culoare, viață și energie, în peisajul alb al iernii. Susțin sistemul imunitar și sunt un adaos excelent în orice amestec. Dar cel mai important efect al lor este asupra stării de spirit. Multă lume suferă în această perioadă de tulburări afective sezoniere, datorită zilelor scurte și a reducerii contactului cu lumina soarelui. Uleiurile esențiale de citrice dau un impuls important stării de spirit, reducând manifestările negative și ajutând la revenirea energiei, vitalității și poftei de viață.

  1. Uleiurile pentru nas înfundat

Mentă Spearmint, Mentă Peppermint, Eucalipt Globulus, Eucalipt Dives, Rozmarin – le știe toată lumea și cu toții suntem de acord că puterea lor asupra nasului nostru e fără asemuire☺. Mai rămâne doar să alegi varianta potrivită vârstei nasului – Mentă Spearmint și Eucalipt Dives pentru copii; Mentă Peppermint, Eucalipt Globulus și Rozmarin pentru adulți.

  1. Aromele de sezon

Scorțișoară, Cuișoare – miros a Crăciun. Pe deasupra, curăță aerul de virusuri și previn răspândirea agenților patogeni ca nimeni altele, sprijină sistemul imunitar, aduc o senzație de cald și bine. Musai de avut în casă iarna.

  1. Uleiurile cu nume interesante…

Manuka, Litsea, Lemongrass, Palmarosa – foarte bune antivirale, antimicrobiene. Curăță aerul din încăperi, previn răspândirea afecțiunilor transmise viral, sprijină sistemul imunitar și contribuie la starea de bine și la buna-dispoziție, prin aroma lor.

  1. Ghimbirul

Ghimbirul are propria lui categorie în această înșiruire, nu atât datorită faptului că este unul dintre preferatele mele, cât din cauză că nu prea se încadra în nicio altă categorie. Așadar, iată-l stând mândru la același nivel cu celelalte. Cu multe proprietăți și utilizări și el, este un adaos important la amestecurile destinate neplăcerilor respiratorii și de susținere a imunității.

  1. Santalul

La fel ca și Ghimbirul, nu includem Santalul în vreo categorie, pentru că merită un loc de cinste. Este fără egal în durerile de gât și de mare ajutor în tuse. Face și el parte din gama celor care curăță aerul și previn răspândirea agenților patogeni. Un ulei important pentru sănătatea plămânilor.

  1. Uleiurile puternice

Cimbru, Oregano – foarte puternice dezinfectante, antimicrobiene, antivirale. Aromele lor nu sunt tocmai cele mai îmbietoare, dar în combinații devin plăcute, iar efectele lor merită cu prisosință să fie puse la treabă.

  1. Altele

  • Opopanax poate fi inclus în amestecuri pentru combaterea mucusului și a răcelilor, gripei, tusei și durerilor de gât. Face casă bună în acest sens cu Ghimbir, Tămâie, Santal și Trandafir.
  • Salvia poate fi o idee bună în caz de tuse spastică. Stimulează subtil sistemul imunitar, pentru a-l ajuta să lupte cu agenții patogeni.
  • Măghiranul e deseori regăsit în rețete destinate răcelilor și afecțiunilor tractului respirator, mai ales în ceea ce privește tusea și bronhoconstricția, inclusiv astmul.

 

Iată cum am ajuns de la 10 uleiuri la 10 … categorii. Ca să fie treaba mai ușoară, vestea bună este că sunt multe combinații posibile între uleiurile de mai sus, și toate sunt corecte și pot fi de ajutor. Ca să nu fie chiar atât de simplu, vestea mai puțin bună e că nu există o rețetă infailibilă universal valabilă. Fiecare își va găsi, mai devreme sau mai târziu, combinația câștigătoare pentru sine. Intuiția e un factor cheie în alegerea uleiurilor, dublată de un minim de informare cu privire la proprietățile uleiurilor, precauțiile și regulile de siguranță.

Nu te speria de lista lungă, nu e musai să ai toate uleiurile ca să te protejezi pe tine și pe cei dragi de balaurii iernii. (Deși, cu promoția lunii decembrie la uleiuri, e foarte simplu și economic să îți îmbogățești colecția). Poți alege oricare și oricâte – ele fac combinații bune împreună, pentru ca tu și cei dragi ție să fiți în siguranță, sub umbrela protectoare a aromelor vindecătoare… ☺

 
Larisa Pop

fondatoare eArome.ro

Related Posts